Pe final de lună octombrie a anului trecut Radu Trufan primea funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș. A trecut un an de atunci, iar Trufan vorbește, într-un interviu acordat Ziarmm.ro, despre realizările și nerealizările din acest mandat.
„Ne-am implicat politic atunci pentru că eram nemulțumiți de situația din țară și în ideea asta am făcut o listă de consilieri județeni, am avut un candidat la președinția Consiliului Județean Maramureș, altul decât persoana mea. Oarecum e ciudat acum, că proiectele au fost asumate de fostul candidat Vlad Duruș, dar am venit și noi pe lângă el cu proiecte punctuale. Am găsit administrația oarecum ușor diferită de sistemul privat de unde eu proveneam. Am avut proiecte, unele am reușit să le implementez, altele sunt în curs de implementare. Și mă refer la amenajare de trasee turistice de calitate în județul Maramureș, de analiza izvoarelor publice de apă din județul nostru și toalete în pasuri montane. Cam pe asta m-am focusat eu în campania electorală”, a spus Trufan. Doar că după cum singur recunoaște, aceste toalete nu pot fi puse în pasurile montane din județ deoarece nu sunt drumuri județene, ci naționale. În schimb, vom avea toalete undeva pe zona Cavnic-Budești, fiind vorba despre un proiect pilot.
Mai multe despre realizările vicepreședintelui CJ în interviul de mai jos realizat de Călin Oșan:
Dragoș HOJDA