Pentru prima oară rockerii de la Bucovina au cântat în munții din Maramureș. O locație inedită, am putea spune, dar una care merita încercată. S-a întâmplat la Hora de la Prislop weekend-ul trecut, iar fanii au fost în delir. O experiență care ar merita repetată, mai ales că Bucovina este o trupă foarte iubită în Maramureș, concertele fiind aici întotdeauna cu casa plină.
„E practic ce facem noi. Sper eu să scoatem anul viitor un album nou, dacă o să avem timp, piesele sunt scrise cam jumătate, jumătate din album e gata deja, avem 14 piese rămase de la Suntem Aici. Nu am apucat încă să le lucrăm, dar deocamdată încercăm să revenim să cântăm în Europa, în Vest. Nu avem un titlu de album încă, dar va fi un album foarte, foarte înfipt, pentru că știu piesele rămase de la Suntem Aici. Albumul Bucovina va fi pe linia Bucovina. O să fie, la fel cum am avut și pe Suntem Aici, și alte lucruri, dar nu ne aventurăm, pentru că noi mergem pe principiul că dacă nu e stricat, nu îl repar. Experimentăm, asta facem din 2010, încercăm cum ar fi asta sau asta, dar nu vrem experimente doar de dragul experimentului.
Facem muzică pentru noi, în primul rând. Aici, la Hora de la Prislop, scena ar trebui pusă în cu totul și cu totul altă parte, pentru că nu e ok. Publicul e la etajul III și nu are nicio treabă. Dar locul are potențial, ai camping, rulote, am mai cântat în astfel de locuri, cu ploi, frig, vânt”, spune Crivăț, pentru ziarmm.ro.
Mesajul lui Crivăț pentru rockerii maramureșeni, suceveni sau bistrițeni: „Aveți grijă de voi și de ceilalți. Nu uitați că metal-ul e o familie, nu doar muzică”.
Dragoș HOJDA