- Publicitate -
Ad imageAd image

Instalarea ilegală de sisteme de securitate e infracțiune! Polițiștii maramureșeni au verificat 25 de societăți comerciale

Ad imageAd image

Polițiștii specializați în domeniul sistemelor de securitate private, din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au acționat în perioada octombrie – noiembrie pentru verificarea legalității prestărilor de servicii de instalare, modificare sau întreținere a sistemelor de alarmare împotriva efracției.

În fapt, controalele au vizat identificarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care desfășoară astfel de activități, fără să îndeplinească condițiile legale.

”Activitățile s-au realizat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, fiind efectuate controale la 25 de societăți comerciale cu sediile pe raza județului Maramureș, majoritatea acestora având ca obiect de activitate principal lucrări de instalații electrice. Au fost verificate conformitatea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de legislația în vigoare, legalitatea activităților și operațiunilor întreprinse precum și respectarea prevederilor incidente Legii nr. 333/2003 și H.G. 301/2012. Abaterile constatate au fost sancționate contravențional, valoarea amenzilor aplicate fiind de 10.000 de lei.

Polițiștii atrag atenția asupra faptului că desfășurarea activităților de proiectare, instalare, modificare sau întreținere a sistemelor de alarmare împotriva efracției se poate realiza doar de către societățile comerciale sau persoanele fizice autorizate, care au obținut licența de funcționare eliberată de Inspectoratul General al Poliției Române.

Potrivit Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, desfășurarea în scop comercial de activități de pază sau protecție, de proiectare, producere, instalare și întreținere a sistemelor de alarmă împotriva efracției sau a componentelor acestora, fără atestat ori fără licența de funcționare, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Pentru descurajarea comiterii unor astfel de fapte, polițiștii vor continua să desfășoare astfel de acțiuni și vor lua măsuri ferme de fiecare dată când vor constata abateri de la prevederile legale”, transmite IPJ Maramureș.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu