- Publicitate -
Ad imageAd image

INIȚIATIVĂ LEGISLATIVĂ – Primăriile, obligate prin lege să amenajeze locuri de joacă pentru persoane cu dizabilități

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Autoritățile publice locale vor fi obligate, prin lege, să amenajeze locuri de joacă destinate persoanelor cu dizabilități. Este vorba despre Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, înregistrată la Senat la finele lunii mai. Inițiatorii spun că în România există la acest moment foarte puține spații special amenajate pentru persoanele cu dizabilități în vederea participării lor la activități recreative, de timp liber sau sportive.

„Prin prezenta inițiativă, ne propunem să reglementăm accesul facil în parcuri sau locuri de joacă recreative al persoanelor cu dizabilități, cu respectarea cadrului legal existent, cu scopul de a asigura în fapt egalitatea de șanse și tratament pentru locuitorii și cetățenii cu dizabilități ai acestei țări. Considerăm imperios necesară rezolvarea acestei lacune legislative.

Propunerea de modificare a Legii 448/2006 urmărește ca autoritățile locale să fie obligate a avea în vedere adaptarea regulamentelor și planurilor de amenajare locale în vederea facilitării accesului persoanelor cu dizabilități, prin amplasarea de echipamente specifice pe lângă cele clasice, cât și posibilitatea deplasării în condiții de siguranță a acestora până la respectivele echipamente”, se precizează în acest proiect de lege.

Avem și termene stabilite și anume autoritățile locale ar trebui să își actualizeze regulamentele sau planurile de reamenajare, reabilitare sau construire până la 31 decembrie 2024. Al doilea pas ar fi dotarea efectivă a spațiilor de joacă în termen de 36 de luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Nerespectarea acestor viitoare obligații vor putea fi sancționate cu amenzi care pleacă de la 10.000 de lei și pot ajunge până la 25.000 lei.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu