- Publicitate -
Ad imageAd image

INEDIT – Șacalii sunt tot mai prezenți prin localitățile Maramureșului

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În Maramureș avem șacali. Un lucru poate prea puțin cunoscut de mulți dintre noi, însă, potrivit informațiilor furnizate de cătyre Teofil Ivanciuc, șacalul a apărut în județul nostru în anul 1980, atunci fiind împușcate două exemplare în Munții Rodnei. Recent însă pe rețelele de socializare a fost postat un filmuleț cu un astfel de exemplar surprins în zona Sighetu Marmației.

„Nu-i nici câine, dar nici vulpe! Am avut o întâlnire neașteptată cu un animal despre care nu știam că există în fauna locală: șacalul. L-am observat de la volan pe un teren la marginea orașului (zona Dobăieș) cum vâna șoareci, sărind cu botul sub zăpadă, exact ca o vulpe, dar dând din coadă ca un câine. M-am apropiat de el, dar nu a reacționat deloc ca un câine, de fapt și-a văzut de vânătoare până am ajuns la vreo 10 metri distanță”, spune Sorin Hotea, pe facebook. Tot el a și postat un filmuleț.

Teofil Ivanciuc spune: „Șacalul a apărut în Maramureș în anii 1980, când au împușcat două exemplare în Munții Rodnei. S-a presupus că au venit din Bulgaria, peste Carpați. Din anii 2000-2010 este foarte frecvent pe Valea Izei, mai ales în zona Strâmtura-Bârsana, unde atacă des oile și i se aude urletul. A luat atât locul lupului (decimat de iernile slabe), cât și al vulpii. Este foarte îndrăzneț, intră în curți, prin sate, fură găini, te lasă să te apropii la 10 m. În ultimii ani a invadat și zona văii Tisei, unde atacă frecvent păsările de curte (satele Tisa, Crăciunești de ex.)”.

VIDEO Sorin Hotea/facebook

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu