- Publicitate -
Ad imageAd image

INEDIT – Medici și asistenți medicali din Ucraina, specializați la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare

Ad imageAd image
Ad imageAd image
În organizarea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a avut loc, la finalul lunii trecute, un curs de specializare la care au fost invitați medici si asistenți medicali din cadrul Spitalului Clinic Central din orașul Ivano-Frankivsk, regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina.
Alexandru Oros, managerul unității spitalicești, spune că acest curs intensiv a cuprins prezentări, sesiuni practice si discuții privind medicina de urgență, la finalul cursului fiind acordate certificate de participare cu credite din partea conducerii SJUBM, precum și un manual de prim ajutor, manual utilizat de SMURD.
„Oaspeții din Ucraina au vizitat secțiile Bloc Operator și A.T.I din cadrul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare si au desfășurat activități practice cu colegi din cadrul departamentului ISU SMURD. La finalul lunii Iunie, o delegație din partea SJUBM, condusă de Dr. Juca Dacian, se va deplasa la Spitalul Clinic Ivano Frankivsk, ocazie bună pentru discutarea proiectelor transfrontaliere RO.H.UA, a calendarului de activități pentru anul în curs, precum și identificarea de proiecte pentru acordarea de ajutoare umanitare. Un proiect transfrontalier între spitalele județene din Ucraina și România poate contribui la îmbunătățirea asistenței medicale în regiune și la schimbul de experiență între profesioniștii din domeniul medical”, adaugă manager Oros George Alexandru.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu