- Publicitate -
Ad imageAd image

INEDIT – Cei mai bătrâni arbori din Maramureș sunt în Baia Mare

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Puțini sunt cei care știu că cei mai bătrâni arbori din Maramureș se găsesc în Baia Mare. Sau că în Maramureș avem nu mai puțin de 48 arbori ocrotiți prin lege. Conform datelor Agenției pentru Protecția Mediului Maramureș, din total 26 sunt copaci seculari, respectiv 8 sunt specii exotice sau unicat.

Unele exemplare din acești arbori au 200, 300 sau chiar 400 de ani. La Casa Pictorilor din Baia Mare se găsesc cei mai vechi arbori care există cunoscuți în județul nostru și care au o vechime de 400 de ani. Mai exact, avem două exemplare de stejar. Arbori seculari avem și în Baia Sprie, Coltău, Gârdani, Ardusat, Băsești sau Șomcuta Mare.

Tot APM Maramureș ne mai spune că avem și  14 arbori ocrotiți prin lege, cele mai valoroase exemplare atât ca aspect cât și ca stare de vegetație, fiind în Mireșu Mare și Coruia/ În ambele cazuri vorbim de stejari. Copaci ocrotiți mai sunt plantanul american din Seini sau Satulung, arborele de lalele din Șomcuta Mare sau Castanul cu flori roșii tot din Seini.

Cât privește speciile de arbori exotici sau unicat, două dintre ele le avem chiar în Parcul „Regina Maria” din Baia Mare și anume un exemplar de țugă, o specie de conifere și unul de maclură, un arbore foios mic. Însă specii exotice avem și în Șomcuta Mare sau în Tisa, unde există exemplare de nuc negru.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu