Un recensământ al populaţiei de tigri desfăşurat în India în 2018 a stabilit recordul mondial Guinness pentru cel mai amplu inventar al faunei sălbatice realizat cu camere de supraveghere, potrivit DPA, informează AGERPRES.
Ministrul Mediului Prakash Javdekar a scris sâmbătă pe Twitter că este ”un moment important”.
Potrivit lui Javdekar, India şi-a dublat numărul de tigri cu patru ani înainte de obiectivul propus pentru 2022, stabilit în cadrul unui summit global desfăşurat la Sankt Petersburg în 2010.
Rezultatele recensământului ”All India Tiger Estimation 2018”, dat publicităţii în iulie 2019, a scos la iveală că populaţia de tigri a crescut la 2.967 în 2018 de la 2.226 în 2014.
În India trăieşte circa 75% din populaţia de tigri aflaţi în sălbăticie de pe întreg globul, al căror număr organizaţia World Wildlife Fund (WWF) l-a estimat la circa 3.900 de exemplare în 2019.
Potrivit prezentării din Cartea Recordurilor Guinness, inventarierea din perioada 2018-2019 realizată de India a fost cea mai completă până la ora actuală atât în ceea ce priveşte resursele utilizate, cât şi din punctul de vedere al datelor colectate.
Camerele de monitorizare au fost plasate în 26.838 de locuri pe teritoriul a 141 de situri şi au supravegheat o suprafaţă de 121.337 kilometri pătraţi.
Dispozitivele folosite sunt dotate cu camere de luat vederi declanşate cu ajutorul senzorilor de mişcare atunci când un animal trece prin raza lor de acţiune.
Camerele de monitorizare au captat peste 34,8 milioane de fotografii, dintre care 76.651 înfăţişează tigri. În acestea apar 2.461 de tigri individuali, fără să fie luaţi în considerare şi puii, care au fost identificaţi cu ajutorul unui soft de recunoaştere a modelul dungilor de pe blană.
Ceilalţi tigri au fost adăugaţi din datele colectate în urma unui amplu studiu la pas realizat în zonele de habitat ale acestor animale.
India realizează câte un recensământ al tigrilor – animalul naţional – de pe teritoriul său la fiecare patru ani sub îndrumarea Autorităţii naţionale pentru conservarea tigrilor.