Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a dispus, în data de 3 mai, trimiterea în judecată a unui inculpat minor, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, vătămare corporală din culpă şi evadare, fiecare cu aplic. art. 113 alin. 2 Cod penal şi toate cu aplic. art. 38 alin. 1 şi 2 Cod penal.
Autoritățile au stabilit că „fapta inculpatului, care la data de 16.12.2021, în jurul orei 01.00, prin incendierea iniţiată prin folosirea de substanţe inflamabile şi focul aprins de la chibrituri, a provocat distrugeri unui număr de 37 autoturisme parcate la subsolul şi în proximitatea blocului de locuinţe situat în mun. Constanţa, precum şi distrugerea şi degradarea blocului de locuinţe, fiind afectate 94 apartamente, spaţiile comune ale blocului de locuinţe, reprezentate de scările de bloc şi parcarea aferentă situată la demisolul blocului, precum şi faţadele blocului, fiind totodată aduse în stare de nefuncţionare temporară ori până la remediere reţelele de apă, gaze şi electricitate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere”, anunță Ministerul Public.
„Sub aspectul laturii subiective, aceasta constă în vinovăţie sub forma intenţiei depăşite. Fapta inculpatului, care prin incendiul provocat la data de 16.12.2021, în jurul orei 01.00 la nivelul imobilului situat în mun. Constanţa, a cauzat vătămarea corporală a unei persoane. care, în urma leziunilor produse de arsuri şi inhalarea aerului fierbinte, a necesitat 25-27 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, acestuia fiindu-i totodată pusă viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Sub aspectul laturii subiective, aceasta constă în vinovăţie sub forma culpei fără prevedere. Fapta inculpatului, care la data de 05.02.2022, în jurul orei 15:30, aflându-se în arest la domiciliu, a încălcat obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în mun. Constanţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evadare. Sub aspectul laturii subiective, aceasta constă în vinovăţie sub forma intenţiei directe. Fapta inculpatului, care la data de 24.02.2022, în jurul orei 12:20, aflându-se în arest la domiciliu, a încălcat obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în mun. Constanţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evadare. Sub aspectul laturii subiective, aceasta constă în vinovăţie sub forma intenţiei directe”, anunță autoritățile.
Același inculpat, la data de 25.02.2022, în jurul orei 14:35, aflându-se în arest la domiciliu, „a încălcat obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în mun. Constanţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evadare, prev. de art. 285 alin. 1 şi 3 lit. c Cod penal, cu aplic. art. 113 alin. 2 Cod penal. Sub aspectul laturii subiective, aceasta constă în vinovăţie sub forma intenţiei directe”, concluzionează Ministerul Public.
Dragoș HOJDA