Azi noapte, în jurul orei 02.00, poliţiştii rutieri din Borşa au oprit un autoturism pentru control pe strada Victoriei din oraş. La volanul acestuia a fost identificat un tânăr de 23 de ani din Borşa.
Întrucât şoferul emana halenă alcoolică, poliţiştii l-au testat pe acesta cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Borșa unde i-au fost prelevate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, informează IPJ Maramureș.
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
ZiarMM