- Publicitate -
Ad imageAd image

ÎN TEREN – Țigări de contrabandă depistate la Bocicoiu Mare

Ad imageAd image
Ad imageAd image

La nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației s-a desfăşurat, în data de 5 mai, o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de responsabilitate. Cu această ocazie, polițiștii de frontieră au observat pe direcția localității Bocicoiu Mare, în imediata apropiere a liniei de frontieră, patru persoane care transportau colete voluminoase, de la linia de frontieră spre interiorul țării.

„Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin. Pentru reținerea persoanelor în cauză, polițiștii de frontieră au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă acestea tot nu s-au oprit, au sărit în apa râului Tisa, trecând înot pe teritoriul statului vecin. În cel mai scurt timp, au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului”, a anunțat ITPF Sighetu Marmației.

În total au fost descoperite opt colete cu țigarete, mai exact 6.000 pachete țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare de 70.200 lei. În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu