In Memoriam Vasile Danci: A mai plecat un dascăl, în căutarea unei lumi mai bune

Ad imageAd image

Despre cel care a fost până mai ieri dascălul Vasile Danci, tatăl a doi băieți extraordinari și soțul devotat, am putea așterne un covor de cuvinte, de aici până la Ceruri, însă el a spus întotdeauna multe, în cuvinte puține.

Discipol al  profesorului Diaconescu Alexandru și mai apoi al prestigiosului profesor Ion Mac de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj, Vasile Danci a fost profesorul care a răspândit în jurul lui Lumină și Înțelepciune, a cultivat cu dăruire, curajul, asumarea, respectul  și dorința de mai bine. Bunul simț și caracterul ferm i-au fost de multe ori impedimente în calea dezvoltării profesionale, poate pentru că menirea lui a fost aceea de dascăl, un dascăl care menține torța aprinsă pe târâmul  cunoașterii geografiei.

Omul Vasile Danci era integru, tenace și onest, cu idei care aveau forța de a schimba lucrurile, prietenos și primitor, pasionat de apicultură și frumos și înainte de orice, dedicat familiei.

Dumnezeu ți-a dat o viață plină de provocări, dar si forța de a le învinge, un suflet in care se putea regăsi oricine și înțelepciunea de a zâmbi pentru a putea continua.

Atunci când misiunea ta pe Pământ a fost prea grea, Dumnezeu te-a luat pentru a-ți găsi liniștea, acolo unde energia este eternă și unde nu mai este nevoie să lupți pentru ce ți se cuvine, prin firescul lucrurilor.

Dragul nostru prieten, a fost pentru noi o mare bucurie și plăcere să fim nașii tăi și ai Rodicăi. Îți mulțumim acum pentru toate momentele frumoase petrecute impreună, pentru toate experiențele trăite și pentru tot ceea ce ai insemnat pentru noi.

Odată eliberat de grijile vieții și suferință, fie ca Sufletul tău să se contopească cu esența divină supremă!

Ne vom gândi mereu cu drag la tine și vom încerca să menținem Lumina  aprinsa pentru tine, atât căt stă în puterea noastră!

Ileana și Eugen Vasilescu

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu