Trei șoferițe implicate în două accidente rutiere în cursul zilei de ieri, 2 august, pe drumurile din Maramureș. Polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe D.J. 186 B între localitățile Cornești și Călinești. Ajunși acolo, oamenii legii au identificat o sigheteancă de 43 de ani, ca fiind conducătoarea unui autoturism care a surprins și accidentat un bărbat de 29 de ani din Călinești, care se afla în calitate de pieton, în traversarea părții carosabile prin loc nepermis. Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internat.
Atât șoferița, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cauze, totodată fiindu-le prelevate mostre biologice de sânge în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
Al doilea accident s-a produs pe DN 18, în localitatea Tăuții de Sus. Mașinile a două femei s-au ciocnit, respectiv o șoferiță de 46 respectiv 57 de ani din Baia Mare. Potrivit IPJ Maramureș, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că în dreptul imobilului, pe un sector de drum în curbă ușoară la dreapta, unul dintre autoturisme ar fi părăsit sensul de mers, întrând în coliziune frontală cu celălalt autoturism. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarelor auto, precum și a unui pasager de 45 de ani din Desești, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambele șoferițe au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în ambele cazuri.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
Dragoș HOJDA