- Publicitate -
Ad imageAd image

ÎN MARAMUREȘ – Deficitul forței de muncă, tot mai mare. Tot mai mulți străini ajung la noi

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Deficitul de forță de muncă se adâncește în Maramureș, fiind în creștere. Nu o spunem noi, o spun datele primite de la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Maramureș. Oana Oșanu, directorul acestei instituții, spune că rata șomajului la nivel de județ a ajuns la 2,1%, însă suntem sub nivelul ratei șomajului la nivel național, care e de 2,91%.

„În Maramureș șomajul se menține la nivelul ratei de 2% și deficitul de forță de muncă se adâncește tot mai mult pe zi ce trece. În rândul tinerilor rata ridicată o șomajului incisă și o anumit concept al muncii și noi direcții de lucru. În atare condiții România, dar și Maramureșul, este nevoit să importe forță de muncă. Sunt industrii și afaceri cu un deficit enorm de forță de muncă, construcții în mod special, Horeca, servicii de curățenie, întreținere spații verzi, serviciile utilitare, tot mai solicitate în ultima perioadă și aici ne referim la electricitate, apă, gaz, canalizare. Se caută electricieni, instalatori, unde avem o foarte mare cerere. Probleme sunt și în industria ospitalității, unde deficitul de personal este teribil.

Solicitările pentru forță de muncă au crescut foarte mult. Numai în județul Maramureș în 2023, ianuarie-august 2023, sunt 203 firme care au solicitat ofertă pentru forță de muncă străină pentru 2294 de l0curi de muncă. Au fost solicitate acele adeverințe IGI. Prin comparație, în 2022, aceeași perioadă, am avut 126 de firme, aproape s-au dublat, ca număr, pentru 1806 posturi. Domeniile de activitate se mențin și corespund exact cu deficitul de muncă care ar trebui acoperit în județ, Horeca – ajutor bucătar, cameriste, ospătari, spălători de vase, avem apoi construcții, fabricarea mobilierului, reparații auto – vopsitor, mecanic, tinichigiu, vulcanizatori, maseuri, dar și muncitori necalificați”, a declarat Oana Oșanu.

Mai spunem doar că persoanele sunt aduse din Filipine, Turcia, India, Sri Lanka și avem deja persoane și din Egipt.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu