Miercuri, 6 ianuarie, polițiștii maramureșeni au emis alte trei ordine de protecție provizorii și au întocmit un dosar penal pentru nerespectarea unui ordin de protecție.
Polițiștii din Baia Mare, Tăuții Măgherăuș și Secţia 6 Poliţie Rurală Sarasău au emis ordine de protecție provizorii pe numele a trei bărbați cu vârste cuprinse între 38 și 42 de ani care fie și-au agresat soțiile, fie le-au amenințat.
Bărbații sunt cercetați de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Polițiștii Secţiei 5 Poliţie Rurală Ocna Şugatag au fost sesizați prin plângere de către o femeie cu privire la faptul că soțul acesteia nu respectă interdicțiile care i-au fost impuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Sighetu Marmației.
Bărbatul de 44 de ani ar fi agresat-o fizic și a amenințat-o, creându-i acesteia o stare de temere, conform Poliției Maramureș.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție, violență în familie și amenințare.
ZiarMM