- Publicitate -
Ad imageAd image

ÎN LUNA IULIE – Peste 16.000 de apeluri la 112 în Maramureș

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Conform datelor oferite de Serviciul de Telecomunicații Speciale, în județul Maramureș au fost efectuate în luna iulie un număr de 16.587 de apeluri la 112, din care apeluri de urgență au fost 8513, 3906 au fost apeluri către Poliție, 5945 apeluri au fost către Ambulanță, dar și 2796 apeluri pentru ISU+SMURD.

La nivel național sute de apeluri la 112 care semnalau urgențe în principalele destinații de vacanță din țară au fost preluate, în această vară, de operatorii STS ai Serviciului de urgență. De la începutul lunii iunie și până la finalul lunii august a.c., 743 de apeluri au anunțat situații de urgență în care au fost implicate persoane aflate în zone montane. 13 apeluri s-au referit la căderi de la înălțime, 193 de apeluri semnalau persoane rătăcite. Operatorii STS au alertat agențiile specializate de intervenție ce au competență în soluționarea acestor urgențe: Salvamont, Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție și Jandarmerie.

„Aproape 60% (439 de apeluri) dintre cele 743 de apeluri care anunțau turiști aflați în pericol în zonele montane au avut localizare avansată AML (Advanced Mobile Location), iar echipajele de intervenție au putut ajunge cu precizie la fața locului. O parte dintre acestea au fost preluate prin aplicația mobilă Apel 112, dezvoltată de STS, care permite localizarea apelului la 112. Aplicația este gratuită și disponibilă în Google Play și App Store.

Pe parcursul acestei veri, la nivelul Centrului unic pentru apeluri de urgență 112 Constanța au fost preluate 231 de apeluri prin care s-a solicitat intervenția echipajelor de urgență pentru persoane aflate în pericol de înec în zona litorală a Mării Negre. Cele mai multe dintre acestea au vizat incidente în stațiunea Mamaia”, arată STS.

La nivel național, din 1 iunie și până în 31 august 2023, operatorii STS au preluat și procesat 3.014.806 apeluri dintre care 1.546.162 (51,29%) au reprezentat cazuri de urgență. Din cele trei luni de vară, cea mai încărcată zi la 112 a fost 23 iunie, când operatorii STS au preluat în medie 23 de apeluri pe minut.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu