În baza unui plan de acțiune, joi, 17 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite care se comit pe domeniul exploatării și comercializării agregatelor minerale în zona Ulmeni și pentru protejarea populației împotriva unor acte de comerț ilicit în municipiul Baia Mare și zona Șomcuta Mare.
În cadrul activităților au fost verificate 24 societăți comerciale, 8 persoane fizice și 2 autoutilitare de transport marfă, fiind constatată o infracțiune pe linia Legii 85/2003, constând în aceea că reprezentantul unei societăți comerciale a fost surprins în timp ce efectua activități de exploatare a agregatelor minerale de pe un teren din raza Unității Administrativ Teritoriale Gârdani, fără să dețină documentele necesare exploatării.
Agregatele minerale au fost depozitate în comuna Gârdani cu scopul de a le comercializa. Astfel, a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare un dosar penal în care se efectuează acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 57 alin. 2 Legea 85/2003, conform IPJ.
În cauză a fost luată măsura indisponibilizării întregii cantități de agregate minerale identificate, urmând ca în perioada imediat următoare cantitățile indisponibilizate să fie măsurate și determinate sub aspectul cantității de către specialiști topografi din cadrul Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, în vederea stabilirii prejudiciului cauzat.
Totodată, cu ocazia activităților de verificare și control, au fost constatate și aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 33.000 lei, din care 5 sancțiuni pe linia O.U.G. 28/1999 și au fost confiscate sume de bani în numerar în valoare totală de 2.641 lei.
ZiarMM