Apele extrem de limpezi dimprejurul insulei Palawan, aflata in Marea Filipinelor, au atras investitori in domeniul cultivarii perlelor de zeci de ani. Exista cateva companii de bijuterii care opereaza activ in Palawan, dar numai una singura produce sclipitoarele si rarele perle aurii.
Jewelmer este singurul producator din lume care a obtinut cu succes perle de o bogata si naturala culoare aurie. De-a lungul zecilor de ani de cercetare si biotehnologie, Jewelmer a reusit sa perfectioneze procesele de imperechere care duc la nasterea scoicilor Pinctada maxima capabile sa creasca in interiorul lor perle aurii mari si lucioase. Aceasta culoare bogata si adanca poate fi descoperita numai in cazul perlor Marii Sudului, produse in Filipine.
Perlele sunt cultivate prin transplantarea unui mic fragment de tesut din invelisul carapacei unei scoici in carapacea unei scoici tinere. Aceasta altoire formeaza o punga pentru perle si precipita carbonat de calciu in acest buzunar. In timp, acest depozit creste spre a deveni o perla. Dureaza intre 2 si 5 ani pentru ca o perla aurie sa se maturizeze, iar cultivarea este un proces extrem de cronofag, dupa cum explica Jacques Branellec, director al Jewelmer. „Orice variate de temperatura precum si a starii apei poate afecta scoicile. De 38 de ani activez in cultivarea perlelor, dar invat mereu ceva nou”, mai declara omul de afaceri.