- Publicitate -
Ad imageAd image

ÎN CURÂND- Un nou tip de act de identitate pentru români

Ad imageAd image
Cartea electronică de identitate devine realitate! O spune ministrul Lucian Bode, care ține să arate că astăzi, la Cluj-Napoca, s-a dat startul proiectului pilot pentru emiterea cărții electronice de identitate.
„Prin implementarea acestui proiect ne îndeplinim o obligație europeană care derivă din adoptarea în anul 2019 a Regulamentului European (UE) 2019/1157 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor UE. La nivel național s-au făcut toți pașii, de ordin legislativ, pentru implementarea Cărții Electronice de Identitate, în special în perioada 2020 – 2021, ceea ce a făcut posibil momentul de astăzi. Documentul de identitate pe care l-am lansat astăzi asigură cetățenilor garanții suplimentare de securitate și un acces facil la servicii esențiale.
Astfel, noua carte electronică de identitate va permite titularului autentificarea în Platforma informatică de asigurări de sănătate și va asigura suportul tehnic necesar în vederea folosirii semnăturii electronice, pentru reducerea birocraţiei în relaţiile cetăţeanului cu autorităţile publice. Emiterea cărții electronice de identitate este rezultatul unei colaborări inter-instituționale, fiind un moment crucial pentru ceea ce înseamnă atât parcursul instituțional al serviciilor publice, cât și facilitățile de care cetățeanul român va putea beneficia odată cu deținerea noului document. Pentru succesul acestui proiect este obligatoriu să fie parcursă fiecare etapă în parte cu profesionalism și seriozitate, astfel încât eliberarea acestui nou tip de document de identitate să devină o procedură obișnuită, la îndemână cetățenilor”, a spus ministrul Lucian Bode.
FOTO Lucian Bode/facebook
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu