Primăria Baia Mare a anunțat că a reușit în această toamnă să planteze sute de arbori peste tot în oraș. Viceprimarul Pap Zsolt spune că acțiunea de plantare aferentă sfârșitului de an s-a încheiat.
„Elaborarea acțiunii (identificarea zonelor, pichetare, transpunerea pe hartă, lista cu speciile, număr de arbori) s-a făcut încă din luna octombrie, iar la sfârșitul lunii noiembrie am reușit să obținem si bugetul aferent. Astfel, s-a reușit plantarea a peste 400 de arbori, în diferite zone ale orașului (Str. Pășunii, str. Bd. București, str. Victoriei, str. Marinescu, str. Serelor, creșa nr.5, parcarea de pe str. Culturii), parcul Florilor (unde s-a dublat numărul de copaci existenți), parcul Colonia Topitorilor (unde s-au suplimentat numărul de arbori existenți).
Am avut grijă ca arborii plantați să fie cât mai diversificați din punct de vedere a speciilor, astfel s-au plantat castan, tei, meateacăn, salcâm, nuc, brad, molid, arbore lalea, ginkgo, magnolii (diferite specii), arțar, larice, leylandi, stejar roșu, cireș, carpen, paulownia și cedru. S-au plantat doar doi platani). În primăvară continuăm, deja am fost pe teren și avem făcut necesarul, îmi doresc să “reîntinerim” parcul Regina Maria respectiv parcul Mara, pe lângă asta să refacem câteva aliniamente stradale și să intrăm în cartiere”.
Dragoș HOJDA