- Publicitate -
Ad imageAd image

ÎN BAIA MARE – O șoferiță drogată a distrus trei mașini. Ce s-a întamplat

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Ieri, 04 iunie, în jurul orei 14.00, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Ancheta efectuată de polițiștii rutieri băimăreni a stabilit că o băimăreancă de 31 de ani, aflată la volanul unui autoturism pe bulevardul Independenței, condus dinspre strada Europa, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula in fața sa, condus de un bărbat de 42 de ani din Săcălășeni. Apoi, autoturismul din urmă a fost proiectat într-o autoutilitară din fața sa, la volan fiind identificat un bărbat de 48 de ani din județul Satu Mare. În urma impactului a rezultat avarierea celor 3 autovehicule.

„Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero. De asemenea, în urma testării femeii de 31 de ani cu aparatul Drug Test, acesta a indicat un rezultat pozitiv, motiv pentru care a fost condusă la Spitalul Județean Baia Mare în vederea prelevării de probe biologice de sânge și urină pentru depistarea prezenței în organism a unor substanțe psihoactive. În cauză, polițiștii efectuează cercetări într-un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, arată IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu