- Publicitate -
Ad imageAd image

ÎN BAIA MARE – Controale ale polițiștilor de la Imigrări. 64 de străini, verificați

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Control în Baia Mare al poliţiştilor de imigrări din Maramureş. Aceștia, în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş şi cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare – Biroul Ordine Publică au desfăşurat ieri o acţiune, pe raza de competenţă. A fost o acţiune pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale.

„În cadrul acţiunii au fost verificate trei spaţii de cazare aparţinând unei societăţi comerciale, fiind identificate şi verificate 64 de persoane, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, din Sri Lanka şi India. Ca urmare a verificărilor efectuate nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei în domeniu. Toate persoanele au intrat legal în România şi au drept de şedere pe teritoriul ţării noastre.

Atât reprezentanţilor societăţilor comerciale cât şi străinilor le-au fost reamintite prevederile O.G. nr. 25/ 2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare”, au arătat polițiștii de la Imigrări.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu