Ministerul Sănătății a adus în atenția opiniei publice un proiect de ordin privind aprobarea Listei medicamentelor antibiotice și antitermice cu administrare orală a căror distribuţie în afara teritoriului României se suspendă temporar pe o perioadă de 6 luni.
Mai multe medicamente antibiotice și antitermice nu vor mai putea fi exportate timp de șase luni. Asta au decis cei din Ministerul Sănătății pe final de 2022, fiind aprobată Lista medicamentelor antibiotice și antitermice cu administrare orală, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, a căror distribuţie în afara teritoriului României se suspendă temporar, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.
Potrivit deciziei Ministerului Sănătății, sunt exceptate de la această decizie medicamentele fabricate de către producătorii cu sediul în România, inclusiv cele fabricate sub contract, precum şi medicamentele care tranzitează teritoriul României şi care sunt destinate altor pieţe din afara teritoriului României. Nerespectarea prevederilor viitorului ordin va putea fi sancționată cu amendă de la 50.000 la 100.000 de lei.
De altfel, în ultima perioadă s-au semnaat numeroase situații în care părinții reclamă absența mai multor medicamente din farmacii, mai ales în plin sezon de viroze și infecții respiratorii.
Dragoș HOJDA