- Publicitate -
Ad imageAd image

ÎN 2023 – 33 de persoane au fost sancționate la Codul Aerian. S-a zburat mai mult în acest început de an

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Traficul internațional prin punctele de trecere aeroportuare a fost în creștere cu peste 65% în prima parte a anului în curs. Cel mai tranzitat aeroport a fost Henri Coandă Otopeni, cu peste 2,6 milioane călători pentru curse internaţionale, locul 2 revenind Aeroportului Cluj-Napoca, cu 490.000 treceri, Aeroportul Iaşi cu 280.000 şi aeroportul din Timișoara cu aproximativ 180.000 persoane, pe ambele sensuri de tranzit.

Aeroportul Henri Coandă a înregistrat o creştere a traficului de persoane, faţă de aceeași perioadă a anului trecut, de 58%. Cel mai intens trafic s-a înregistrat în luna februarie, când aeroportul a fost tranzitat în medie de 30.000 de pasageri într-un interval de 24 de ore.

„Numărul pasagerilor care au folosit porţile automate de control în perioada de referinţă a fost de aproximativ 216.400, dublu faţă de aceeaşi perioada din anul 2022. O creştere semnificativă s-a înregistrat în cazul documentelor false sau falsificate, în perioada analizată triplându-se numărul declaraţiilor notariale false descoperite de către poliţiştii de frontieră pe sensul de ieşire, cu ocazia verificării documentelor de călătorie prezentate de însoţitorii minorilor.

Atunci când situația a impus-o și a fost prefigurată intensificarea numărului de curse aeriene şi a numărului de pasageri, la nivelul punctelor de trecere a frontierei din aeroporturi s-a luat măsura suplimentării personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor de călătorie, astfel încât traficul de călători a fost fluent şi operativ.

Totodată, poliţiştii de frontieră au înregistrat, la nivelul tuturor punctelor de trecere a frontierei aeriene, de la începutul anului şi până în prezent, 201 infracţiuni. Cele mai multe au vizat regimul juridic al frontierei de stat (102), urmate de falsuri şi uz de fals (47).

În perioada de referinţă, polițiștii de frontieră de pe aeroporturi au aplicat peste 350 de sancţiuni contravenţionale, în funcţie de fapta săvârşită, cele mai multe – 300 – vizând sancţiuni la nerespectarea regimului şederii străinilor în România (OUG 194/2002). Poliţiştii de frontieră care îşi desfăşoară activitatea în punctele de trecere a frontierei aeroportuare, pe lângă controlul documentelor persoanelor, sunt solicitaţi de către echipajele companiilor aeriene să intervină la bordul aeronavelor ca urmare a producerii unor evenimente prin care s-a adus atingere prevederilor legale stipulate în Codul aerian al României (Lege 21/2020) sau pentru a lua la cunoştinţă încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice în zona aeroportului (Lege 61/1991). În anul 2023 poliţiştii de frontieră au sancţionat 33 persoane la Codul Aerian”, au anunțat polițiștii de frontieră.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu