Vești bune pentru Baia Mare și Maramureș, după ce miercuri s-a semnat acordul de parteneriat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) – Consiliul Județean Maramureș – Primăria Baia Mare.
Odată cu semnarea acestui Acord va demara și licitația pentru cele două obiective importante. Președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, afirmă că finanțarea este asigurată prin PNRR.
”Astăzi, în prezența ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, am semnat împreună cu primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, și cu directorul CNAIR, Cristian Pistol, Acordul de parteneriat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) – Consiliul Județean Maramureș – Primăria Baia Mare.
Practic, prin acest parteneriat se va asigura atât implementarea proiectelor majore de infrastructură rutieră: Pasaj rutier suprateran în zona Italsofa și Pasaj rutier suprateran Clubul Văcarilor, cât și finanțarea acestora prin Programul Național de Redresare și Reziliență – PNRR.
Licitația pentru proiectare și execuție va fi demarată săptămâna aceasta pentru Pasajul Italsofa, iar săptămâna viitoare pentru Pasajul Clubul Văcarilor. Valoarea ambelor proiecte se ridică la suma de 35 milioane euro, 20 milioane euro pentru Pasajul Clubul Văcarilor și 15 milioane lei pentru Pasajul Italsofa.
Termenul de execuție va fi de 12 luni pentru fiecare pasaj, de la atribuirea contractelor. Realizarea celor două pasaje supraterane de la Clubul Văcarilor și Italsofa va asigura fluidizarea traficului din aceste zone extrem de aglomerate la orele de vârf, iar pe viitor vor fi conectate la centura metropolitană Baia Mare.
Pasajul de la Clubul Văcarilor (Baia Mare – Recea) va avea două benzi pe sens, benzi suplimentare de acces pe pasaj, care vor duce la lărgirea DN 1C spre localitatea Recea și va fi în lungime totală de 495 de metri. Pasajul Italsofa (Baia Mare – Groși) a fost proiectat cu o lungime totală de 680 de metri și o lățime de 13,6 metri. Roadele muncii din ultimii doi ani încep să se vadă. Facem în continuare eforturile necesare pentru ca Maramureșul să se dezvolte!”, a spus Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.
Vlad HERMAN