- Publicitate -
Ad imageAd image

IMIGRĂRI – Localitățile din județ unde avem cei mai mulți străini

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În Maramureș sunt tot mai mulți străini. Ei lucrează cu acte în regulă, existența lor fiind cunoscută la nivel de Birou de Imigrări. Și nu vorbim de ucraineni, ci alte naționalități pe care acum le întalnim tot mai des. Biroul pentru Imigrări Maramureș a oferit o serie de informații în exclusivitate pentru ziarmm.ro.

Astfel, în anul 2022, la nivelul Biroului pentru Imigrări al județului Maramureș au fost eliberate un număr de 1607 de avize de angajare. În ceea ce privește permisele pentru beneficiarii de protecție temporară, anul trecut în județ au fost eliberate permise de ședere pentru un număr de 10.956 de persoane beneficiare ale statutului mai sus amintit.
La finele anului trecut, în evidențele IGI se aflau un număr de 2389 de străini, posesori ai unui document de identitate eliberat de instituție valabil la data de referință, care își stabiliseră reședința temporară sau permanentă pe raza județului într-unul din scopurile prevăzute de lege. Cei mai mulți își aveau reședința pe raza localităților Baia Mare (45,6%), Sighetu Marmației (12%) și Șomcuta Mare (8,5%).

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu