Politistii au depistat, in primele 11 luni din 2019, 3.322 de persoane urmarite la nivel national, in urma activitatilor de cautare, sub coordonarea de specialitate a Directiei de Investigatii Criminale, informeaza AGERPRES.
„Dintre persoanele urmarite, 2.453 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu inchisoarea, 368 aveau mandate de arestare preventiva, iar 327 erau urmarite in baza unui mandat european de arestare. Alte 149 de persoane erau urmarite in temeiul unor sentinte de internare in unitati medicale de specialitate, 13 erau evadate, iar 12 persoane erau urmarite prin Biroul National Interpol”, informeaza un comunicat al Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR) transmis duminica AGERPRES.
De asemenea, in perioada ianuarie – noiembrie 2019, politistii de investigatii criminale au inregistrat 8.841 de cazuri de disparitii de persoane, din care 5.388 cu varsta sub 18 ani. In aceasta perioada, politistii au solutionat 8.998 de cazuri de persoane semnalate ca fiind disparute, dintre care 5.562 de minori.
„Aceste cifre nu inseamna tot atatea persoane disparute, intrucat fiecare plecare sesizata este inregistrata ca o noua disparitie, existand situatii cand un copil a plecat de la domiciliu sau din centrul de ocrotire in mod repetat”, precizeaza IGPR.
Directia de Investigatii Criminale din Politia Romana organizeaza si coordoneaza activitatea de localizare si prindere a urmaritilor la nivel national si international, precum si de depistare a persoanelor disparute.