Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins marţi, ca nefondată, cererea depusă de Cătălin Cherecheş în care fostul primar al municipiului Baia Mare solicita strămutarea de la Curtea de Apel Cluj a unui proces în care contestă condamnarea de cinci ani închisoare primită pentru fapte de corupţie, informează AGERPRES.
Este vorba de o contestaţie în anulare (cale extraordinară de atac) înregistrată în decembrie 2023 la Curtea de Apel Cluj, cu termen de judecată pe 5 aprilie.
Avocatul lui Cherecheş, Răzvan Doseanu, susţine că dosarul nu ar trebui soluţionat de colegii judecătoarei care a făcut parte din completul care l-a condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pe fostul primar.
„Domnul Cătălin Cherecheş a solicitat să i se aprobe strămutarea soluţionării contestaţiei în anulare de la Curtea de Apel Cluj la orice altă curte de apel, pentru că e o situaţie delicată, în care colegii doamnei magistrat, colegii de secţie, colegii de birou să se pronunţe exact cu privire la propria colegă. Credem că ar fi echitabil ca să existe o altă curte de apel, unde să nu existe niciun risc de lipsă de imparţialitate”, a explicat avocatul.
Concret, Georgiana Rodica Farcaş Hîngan, la care face referire avocatul, este judecătoarea pe care soacra lui Cherecheş a încercat să o mituiască, pentru a obţine o condamnare mai uşoară pentru fostul primar.
Pe 24 noiembrie 2023, Cătălin Cherecheş a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.
Cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei, Cherecheş a fugit din ţară prin vama Petea cu un taxi, el folosind un act de identitate al unei rude apropiate.
Ulterior, a fost prins de poliţiştii germani în Augsburg şi arestat, fiind adus în România săptămâna trecută şi încarcerat la Penitenciarul Rahova.
Tupeu de spagar…”Famila” ofera spaga la un judecator care refuza si puscariasul cere stramutare de dosar ca tot ei au oferit spaga? Bine ca nu ofera spaga la procuror si apoi sa tipe ca nu ia spaga si vor alt procuror! I-as urca pedeapsa la spagarul asta!
Deci nu este nevinovat ,dorește doar prescrierea !!!
pe asta a si mizat enititatea cenusie a baii mari, ca dor nu te duci la un judecator cu mita de 50 mii euro; banii au fost praf in ochi, defapt pe actiune a si mizat penalul; a vrut doar sa compromita judecatorul ca sa poata sa ceara anularea procesului, ceea ce face si in continuare …din pcate are si sanse, ca asa sunt penalii in Romania, au mai multe sanse decat cei care incearca sa fie corecti, pentru ca legile din romania sunt facute de penali pentru penali, adica asa intre ei …