HHC a deschis casa cu numărul 128 în România (FOTO)

Ad imageAd image

Hope and Homes for Children Romania a dechis în comuna Țuțora casa cu numărul 128, continuând astfel procesul de a șterge orfelinatele din România. Aici vor locui 12 copii cu nevoi speciale fizice și intelectuale.

”Acasă cu numărul 128 își deschide oficial ușile pentru a-și primi copiii. Azi a fost despre inaugurarea casei din Țuțora, acolo unde ne-am bucurat alături de partenerii noștri de o nouă reușită. Suntem cu încă un Acasă mai aproape de a șterge orfelinatele de pe harta și din inima copiilor vulnerabili din România.

Am ridicat casa cu sprijinul financiar al Asociației Umanitare Tester Grup și în colaborare cu autoritățile locale. Totul pentru ca 12 copii cu nevoi speciale fizice și intelectuale să își găsească aici un loc al lor. Ei vor părăsi Centrul de Plasament Ion Holban din Iași pentru a începe o altă viață în noul lor Acasă. Casa dispune de toate facilitățile necesare: living generos, bucătărie, 4 dormitoare, 2 băi, toate adaptate nevoilor copiilor.

Situată pe un teren de 5.000 m2, casa oferă un spațiu primitor și bine echipat pentru copiii care au nevoie de un cămin sigur și stabil. Pe lângă casa familială din comuna Țuțora, suntem în curs de finalizare a construcției altor 2 case, în comunele Aroneanu și Miroslava. Prin construirea acestor 3 case familiale vom pune definitiv lacătul pe Centrul de Plasament Ion Holban din Iași”, spun reprezentanții Hope and Homes for Children Romania.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu