- Publicitate -
Ad imageAd image

Handbal feminin: Minaur bate Clujul într-un meci în care a contat doar golul

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Vineri dimineață, Sala Polivalentă din București a fost gazda partidei dintre CS Minaur Baia Mare și CSU Cluj Napoca, joc din cadrul etapei a noua din Liga Florilor MOL. Băimărencele s-au impus cu 40-30 (18-17) și își păstrează locul al doilea în clasament.

Am avut parte de un meci cu foarte multe goluri marcate, disputat într-un ritm foarte bun, dar și cu mari probleme în apărările celor două echipe. Au fost nu mai puțin de 93 de atacuri finalizate cu aruncare la poartă (40/49 – 30/44), dar au mai fost și altele, încheiate cu mingi pierdute pe greșeli de tehnică individuală.

Minaur n-a intrat grozav în meci, iar în prima repriză a fost condusă aproape în permanență, chiar și la patru goluri diferență (5-9 în min. 14). Buceschi a început meciul cu o echipă modificată față de precedentul joc, cu mai multe tinere aruncate în teren de la început. Minaur a revenit în joc, chiar și cu o apărare modestă (am primit 17 goluri) și a reușit să treacă la conducere pentru prima oară exact la ultimul atac din prima parte, finalizat de Araujo.

Clujul a reușit să se mențină în joc încă 10 minute din repriza a doua (25-23), după care Minaur a reușit să se apere mai bine și să înscrie aproape la fiecare atac, distanțându-se pe măsura trecerii timpului. S-a ajuns la final la 10 goluri diferență, dar s-a muncit pentru această diferență. Importante sunt cele trei puncte și locul al doilea.

Fetele noastre, care sunt plecate din Baia Mare de săptămână trecută (joi) vor reveni acasă și vor pregăti meciul cu Astrahanocka Astrahan, din EHF European Cup. Următorul meci de campionat este programat pe 17 februarie, dată la care vom întâlni pe SCM Craiova.

CS Minaur Baia Mare – CSU Cluj Napoca: 40-30 (18-17)
  • Sala Polivalentă din București
  • Au arbitrat: Marian Adrian Drăguț – Victor Ionuț Drăghici (Focșani). Obs. FRH: Viorel Vicea (București)
  • Aruncări de la 7m: 5-4 (transformate: 5-3; a ratat Necula). Minute de eliminare: 12-6
  • CS Minaur: Filippa Idehn (3 intervenții), Cristina Enache (o intervenție, a apărat și un 7m), Ionica Munteanu (2 intervenții) – Cristina Laslo 7/8 (unul din 7m), Jovana Kovacevic 7/11, Jelena Lavko 5/6, Andreea Popa 5/6 (4 din 7m), Oana Borș 4/5, Larissa Araujo 3/3, Linn Blohm 2/2, Anca Polocoșer 2/2, Ana Maria Tănasie 1/1, Yaroslava Burlachenko 1/1, Andreea Tecar 1/1, Sonia Seraficeanu 1/2, Karoline de Souza. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu
  • CSU Cluj: Mădălina Ion, Viorica Țăgean, Marina Dumanska – Diana Lazăr 11/12, Judith Vizuete 6/7 (2 din 7m), Paulina Masna 4/6, Florina Chintoan 2/3, Florența Ilie 2/4, Denisa Șelever 2/4, Rebeca Necula 2/4 (unul din 7m), Corina Cordoș 1/3, Anamaria Dumitrașcu, Bianca Lupașcu, Raluca Nicolae 0/1
Etapa 8 (Sala Polivalentă din București)
  • Dacia Mioveni – CSM Galați: 29-26
  • CSU Cluj-Napoca – CSM Slatina: 27-29
  • CSM București – Gloria Bistrița: 28-23
  • SCM Gloria Buzău – Activ Prahova Ploiești: 27-27
  • Măgura Cisnădie – CS Minaur Baia Mare: 21-25
  • SCM Râmnicu Vâlcea – HC Dunărea Brăila: 20-18
  • SCM Craiova – Rapid București: 19-23
  • HC Zalău a stat

Clasament

  1. CSM București – 24p (236-163) – 8
  2. Minaur Baia Mare – 22p (237-200) – 9
  3. SCM Rm. Vâlcea – 18p (177-150) – 7
  4. Măgura Cisnădie – 16p (204-164) – 8
  5. Gloria Buzău – 13p (168-161) – 7
  6. Dunărea Brăila – 12p (182-178) – 8
  7. Gloria Bistrița – 12p (174-178) – 8
  8. Rapid București – 9p (188-190) – 8
  9. Dacia Mioveni – 9p (168-185) – 7
  10. HC Zalău – 9p (150-169) – 7
  11. CSM Slatina – 7p (153-180) – 8
  12. SCM Craiova – 6p (158-166) – 7
  13. CSM Galați – 6p (161-185) – 7
  14. Activ Ploiești – 4p (141-180) – 7
  15. CSU Cluj-Napoca – 0p (188-246) – 8

Etapa 9: CS Minaur Baia Mare – CSU Cluj-Napoca (s-a jucat vineri, 29 ianuarie, scor 40-30). Marți, 2 februarie: Activ Ploiești – SCM rm. Vâlcea (13.15); Gloria Bistrița – Măgura (16.00, TVR 2); Dunărea – CSM București (18.30, TVR 1). Miercuri, 3 februarie: HC Zalău – Mioveni (10.15); CSM Galați – Gloria Buzău (13.00); CSM Slatina – SCM Craiova (15.45). Rapid București va sta.

csminaur.ro

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu