Joi dupa-amiaza, CS Minaur s-a deplasat la Cisnadie pentru meciul cu Magura din localitate, joc din cadrul primei etape a returului din Liga Florilor MOL. Un meci care a semanat foarte mult cu cel din tur, doar ca rolurile au fost schimbate. In tur, Baia Mare a condus la 6 goluri diferenta in partea a doua si s-a vazut egalata pe final, pentru ca in retur, Cisnadie sa aiba sase goluri si sa fie egalata. Ba chiar am avut parte si de putin dramatism pe final.
Minaur a condus 3-2 (6), dupa care a primit trei goluri la rand: 5-3 (10). Cele doua echipe merg cap la cap pana la 10-9 (19), dupa care iar vine o tripla a gazdelor si un finis mai bun, astfel ca prima parte s-a incheiat cu 16-12. N-a mers poarta deloc la noi, nici in prima parte, nici in a doua, noroc insa cu trei aruncari de la 7m parate.
Cisnadie se duce la sase goluri: 21-15 (40), dupa care Minaur joaca excelent in aparare si izbuteste sa nu primeasca niciunm gol timp de 9 minute si sa inscrie de cinci ori: 21-20 (49). Gazdele mentin controlul pana la 25-23 (53), dupa care apararile isi intra in rol: Seraficeanu reduce din diferenta, apoi inscrie A. Predoi, pentru ca Szolosi sa reduca distanta la o lungime. Se rateaza mult, apoi Andreea Popa inscrie din 7m cu doua minute jumatate inainte de final. Mai sunt 14 secunde si Magura beneficiaza de un 7m, dar Mazareanu prinde la Ada Moldovan. Mai avem un ultim atac, iar Burlachenko incearca sa inscrie in ultimele doua secunde, dar balonul loveste blocajul advers.
Magura Cisnadie – CS Minaur Baia Mare: 26-26 (16-12)
Sala sporturilor “Magura” din Cisnadie
Arbitri: Mihai Pirvu (Bucuresti) si Mihai Potirniche (Buzau). Obs. Doru Manea (Bucuresti)
Aruncari de la 7m: 7-8 (transformate: 4-8; au ratat Craciun, Viniukova, A. Moldovan). Minute de eliminare: 10-8
Magura: Voicu, Pasca, A. Ilie – A. Predoi 5/5, Petrescu, Iuga, Tanasie 1/3, Craciun 4/5 (toate din 7m), A. Moldovan 4/7, Nan 1/1, D. Predoi 1/2, Ani-Senocico 4/4, Viniukova 2/4, Panici 4/4, Gatzel. Antrenor: Alexandru Veber
CS Minaur: Ana Maria Mazareanu (o inteerventie, a aparat 3 de 7m), Cristina Enache (o interventie) – Yaroslava Burlachenko 2/3, Larisa Tamas, Petruta Argyelan, Helena Rysankova 6/9, Roxana Szolosi 1/1, Anca Polocoser, Oana Cirstea 1/3, Camelia Hotea 1/1, Madalina Conache, Sonia Seraficeanu 2/3, Sylwia Lisewska 3/4, Andreea Popa 9/11 (8 din 7m), Oana Bondar, Marija Shteriova 1/4. Antrenori: Costica Buceschi, Magda Kovacs si Claudia Cetateanu
Foto arhiva: Laura Monica