Miercuri după-amiază, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur Baia Mare și HC Dunărea Brăila, din cadrul etapei a 5-a din Liga Florilor MOL. Un meci în care Minaur s-a impus cu 27-25, dar la fel de important ca punctele este și faptul că a avut jocul sub control de la început la sfârșit, iar victoria este absolut meritată.
Multe întrebări înainte de startul meciului, răspunsuri bune și multe din partea echipei Minaur în timpul meciului și o victorie destul de clară. Toată lumea spune că Brăila este peste noi, dar “pestele” acesta se demonstrează în teren, iar Baia Mare asta a și făcut.
Dunărea n-a condus niciodată, startul de meci fiind echilibrat până la 3-3 (5). Ne ducem la 6-3, pe fondul unei apărări impecabile, una sprijinită și de intervențiile Amrei Pandzic, după care am mărit diferența: 9-4 (12) și un prim time-out cerut de Costică Buceschi. Ținem de diferență, chiar dacă această oscilează între 3 și 5 goluri, iar la pauză se intră cu 17-13 și cu ideea clară că victoria se poate obține.
Facem o repriză secundă la fel de bună și avem 22-16 după primele 10 de minute. Brăila nu are cum să suporte ce se întâmplă pe teren, se străduiește să revină în joc, dar Minaur ține “la tăvăleală”: 26-21 (49). Finalul este al apărărilor și al portarilor, de ambele părți. Minaur mai înscrie o singură dată, prin Popa (la 27-23 – min. 54), dar știe să gestioneze foarte bine avantajul creat cu trudă și se impune la două goluri diferență.
CS Minaur Baia Mare – HC Dunărea Brăila: 27-25 (17-13)
- Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 1.000 spectatori
- Arbitri: Radu Iliescu și Doru Pascu Manea (București). Delegat FRH: Diana Ciulei (Brașov)
- Aruncări de la 7m: 2-9 (transformate: 1-6; au ratat: Cazanga / Liscevic, Lavko, Quintino). Minute de eliminare: 6-4 (Mițicuș, Tănasie, Popa / Venancio 2)
- CS Minaur: Amra Pandzic (10 intervenții, a apărat și un 7m), Cristina Enache (a apărat un 7m), Ioana Ugran – Luciana Popescu 5, Ana Maria Tănasie 5 (unul din 7m), Magda Cazanga 5, Diana Ujkic 4, Itana Cavlovic 4, Andreea Popa 2, Raluca Tudor 2, Aleksandra Vukajlovic, Eva Kerekes, Amalia Terciu, Anca Mițicuș. Nu au jucat: Talida Alves Carneiro, Andreea Țîrle. Antrenori: Raul Fotonea, Andrei Popescu și Daniel Apostu
- Dunărea Brăila: Mayssa Pessoa (3 intervenții, a apărat și un 7m), Elena {erban (8 intervenții) – Kristina Liscevic 8 (3 din 7m), Jelena Lavko 3 (din 7m), Jessica Quintino 3, Larissa Araujo 3, Meike Schmelzer 3, Marija Shteriova 3, Alexandra Severin 2, Georgiana Pisică, Karoline Helena de Souza, Maryia Kanavel, Mirabela Coteț, Liliana Venancio, Jovana Sazdovska. Antrenori: Costică Buceschi, Iulian Emancipatu