- Publicitate -
Ad imageAd image

HANDBAL FEMININ – CS Minaur, cu un picior în Final Four EHF European League (FOTO)

Ad imageAd image
Ad imageAd image

CS Minaur Baia Mare a reușit să se impună, pe teren propriu, în fața celor de la Sola, scor 40-32, în manșa tur din sferturile de finală ale EHF Eropean League. A fost un meci frumos, cu faze de poartă pe placul publicului, cu multe decizii ale arbitrilor contestate de norvegieni, însă la final a contat doar rezultatul favorabil nouă. Minaur a condus cam tot timpul meciului, chiar dacă la un moment dat echipa din Norvegia s-a apropiat la doar două goluri diferență. A fost un meci unde Minaurului i-a cam ieșit tot, cu jucătoare care au avut chef de joc, mulți spectatori fiind de părere că este poate cel mai bun meci făcut de băimărence în acest sezon. Săptămana viitoare însă Minaur va avea parte de un meci în care va avea un adversar în plus și anume publicul norvegian.

Din ce se știe, interesul pentru acest meci din Norvegia este unul foarte mare, fiind vandute deja peste 2500 de bilete. Însă Minaur este la adăpostul acestor 8 goluri și sperăm să facă și în deplasare o figură frumoasă.

Steffen Stegavik (antrenor Sola), a declarat după meci, potrivit minaur.ro: “A fost interesant să fiu din nou în Baia Mare și țin să felicit echipa gazdă pentru victorie. N-a fost chiar ce ne-am dorit pentru meciul de azi și ne-am descurcat mai bine doar în primele minute. Vom lupta în manșa a doua cu toate că diferență de scor este foarte mare. Am sperat la o distanță maximă de 2-4 goluri, cu care am fi sperat la calificare, însă cred că cele opt goluri sunt prea multe. Desigur, Baia Mare este favorită la calificarea în Final Four. Am avut o grupă în care am câștigat toate jocurile, am sperat la mai mult aici, însă e altfel când joci în fața unei atmosfere frumoase cum este în Baia Mare și pe care o cunosc foarte bine.”

Camilla Herrem (jucătoare Sola), potrit minaur.ro: “Baia Mare nu m-a uitat și le mulțumesc oamenilor pentru tot. Meciul a fost unul greu, noi am avut un plan pentru toate, însă n-am putut urmări acest plan și, de asemenea, atmosfera și gălăgia din sală ne-a cam dat peste cap. A fost o bună experiență, iar pentru mine și pentru Steffan a fost foarte plăcut să ne întoarcem aici. Când am primit aplauzele mi-a venit să plâng puțin. A fost un moment foarte frumos pentru mine.”

Raul Fotonea (antrenor Minaur): “Este o echipă bună, care joacă modern, un handbal rapid, a fost o plăcere să le văd la lucru. Cât despre echipa mea vreau să le felicit pentru jocul aproape perfect pe faza de atac, chiar și pentru jocul de apărare care a mers binișor. Mai este încă un joc de disputat și sper ca echipa mea să fie focusată pentru acest joc și sperăm să ne calificăm în Final Four. Totuși, calificarea este încă deschidă pentru ambele echipe.”

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu