- Publicitate -
Ad imageAd image

Handbal feminin: CS Minaur câștigă acasă cu Universitatea Craiova

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Duminică seara, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și SCM Universitatea Craiova, din cadrul primei etape a re turului Ligii Florilor MOL (etapa 14). Ne-am temut de acest meci, dar nu mai mult decât altele, pentru că Liga Florilor chiar este o competiție foarte tare. Una din care, la un moment dat nu mai întelegi nimic. Pentru că oltencele au făcut egal la Vâlcea, apoi Vâlcea a venit și-a făcut legea aici, pentru ca Minaur să schimbe după doar patru zile placa, “să auzim muzica aia care ne place”.

Niște mici semne de întrebare în startul jocului, 2-3 (min. 6), după care au urmat 11 minute în care Minaur nu a primit gol, grație unei apărări foarte bune și a portarul Cristina Enache, care a scos tot ce se putea. Și nu numai asta, dar am marcat în aceste 11 minute nu mai puțin de nouă goluri, astfel că aveam 11-3 (17). Țicu a spart “blocada”, dar jocul a rămas în note liniștite până la pauză, Craiova venind cel mai aproape până la cinci goluri distanță. Șase au fost până la pauză, cu o ultima reușită foarte frumoasă a Andreei Popa, în ultima secundă.

Minaur a ținut ritmul și în partea a doua, n-a lăsat jocul din mână, ba chiar a reușit să-și mărească sistematic avantajul, terminând cu plus 11. Așa, că de-o fi vorba și de meciurile directe să stăm mai bine decât Craiova. A intrat toată lumea pe final, iar la final am simțit descătușarea. Și pe teren, și în tribune, și prin inimile ușor răcite.

CS Minaur Baia Mare – SCM Universitatea Craiova: 36-25 (19-13)

  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 700 spectatori
  • Arbitri: Ionuț Ifrim – Ovidiu Ilisei (Piatra Neamț). Observator: Vlad Ionescu (București)
  • Aruncări de la 7m: 6-2 (transformate: 5-1; au ratat Zych / Krpez Slezak). Minute de eliminare: 8-4 (Mițicuș 2, Tănasie, Cazanga / Krpez Slezak, Bak)
  • CS Minaur: Cristina Enache (14 intervenții, a apărat și un 7m), Ioana Ugran (3 intervenții) – Ana Maria Tănasie 8 (3 din 7m), Oana Borș 6, Andreea Popa 5, Sanja Vujovic 5 (2 din 7m), Raluca Tudor 3, Luciana Popescu 3, Anca Mițicuș 3, Itana Cavlovic 1, Aleksandra Zych 1, Magda Cazanga 1, Aleksandra Vukajlovic, Amalia Terciu, Andreea Țîrle. Antrenori: Raul Fotonea, Andrei Popescu, Daniel Apostu
  • SCM Craiova: Bianca Curmenț (5 intervenții), Helena Sousa (3 intervenții) – Ana Maria Țicu 5, Katarina Krpez Slezak 5, Ana Paula Ridrigues Belo 4, Melanie Bak 4 (unul din 7m), Alina Grigorie 3, Samira da Silva 1, Carmen Șelaru Ilie 1, Denisa Vâlcan 1, Nicoleta Tudorică 1, Adina Cace, Joao Ruth, Oana Andrei, Patricia Ghețu, Ștefania Jipa. Antrenori: Bogdan Burcea, Florentina Stanciu

csminaur.ro

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu