Guvernul pregateste masuri importante in domeniul economic pentru a proteja deopotriva cetatenii si companiile.
In acest sens, saptamana trecuta a fost constituit un grup de lucru privind impactul economic al epidemiei, care pregateste masuri necesare pentru domeniile afectate.
Pana acum este evident ca cele mai afectat sectoare sunt: transporturile, turismul, publicitatea, organizarea de evenimente. Guvernul este in dialog cu mediul financiar-bancar si cu Banca Nationala pentru a gasi modalitati de sprijin a companiilor afectate de coronavirus.
Estimarile actuale arata ca va fi nevoie ca 1% din PIB sa fie folositi pentru a construi un pachet financiar pentru a sustine economia Romaniei – acesti bani vor fi din surse europene, surse publice si surse private.
Guvernul va plati urgent catre companii datoriile veche ale statului, mai exact concediile medicale vechi neachitate si TVA-ul neachitat la timp de catre Stat. De asemenea, Agentia Nationala de Administrare Fiscala a pregatit o serie de masuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, cum ar fi: suspendarea sau, dupa caz, neinceperea executarii silite a creantelor bugetare, rambursarea TVA, in cursul lunii martie, pentru toate deconturile solutionate si pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi si implementarea unui nou mecanism de rambursare a TVA, care vizeaza solutionarea cu celeritate a deconturilor, incepand cu data de 1 aprilie 2020.
Aceste masuri vor fi aplicate atat in perioada in care in Romania este declarata stare de urgenta, cat si pentru o perioada de 30 de zile de la incetarea acestei stari.
,,Obiectivele noastre sunt cat se poate de clare in aceasta perioada de criza: consolidarea cresterii economice sustenabile, mentinerea locurilor de munca, mentinerea puterii de cumparare a romanilor. Guvernul are o rezerva financiara, deoarece Ministerul de Finante s-a imprumutat la inceputul anului, cand dobanzile erau mult mai mici. Prin tot ceea ce facem vrem sa ne asiguram ca cetatenii nu sunt afectati negativ in aceasta perioada si ca economia se va relansa cand aceasta criza se incheie”, sustine Ionel Bogdan, presedinte PNL Maramures si secretar de stat in Cancelaria Prim-Ministrului.
PNL