GHINION- Droguri găsite în papucii de casă ai unui tânăr de 19 ani

Ad imageAd image

Droguri găsite în papucii de casă ai unui tânăr de 19 ani din Satu Mare. În ajunul Crăciunului, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat pentru efectuare de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.

„După ce acesta a fost depistat în flagrant delict de către polițiștii de frontieră, la intrarea pe teritoriul țării, în timp ce ar fi deținut 275 de grame de substanță psihoactivă (2-MMC), disimulată într-o pereche de papuci de casă, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea bărbatului.

La data de 25 decembrie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a persoanei cercetate, pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației”, arată IPJ Satu Mare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu