Gheorghe Șimon, deputat PSD Maramureș: „Acordăm cea mai mare importanță sprijinirii IMM-urilor”

Ad imageAd image

Peste 800.000 de întreprinderi și IMM-uri dețin 48% din cifra de afaceri la nivel național și 66% din profit. PSD acordă cea mai mare importanță sprijinirii acestora și face tot ce se poate, într-o logică economică sănătoasă, pentru a le menține și stimula dezvoltarea”, spune Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.

Declarația vine în contextul majorării cu încă 10 miliarde de lei a garanțiilor pentru schema de ajutor de stat pentru programul IMM INVEST PLUS. Prin creșterea cu 10 miliarde de lei, plafonul total al garanțiilor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de stat ajunge la 17,5 miliarde de lei. Iar numărul total al beneficiarilor depășește 24.000.

„Este o decizie absolut remarcabilă a ministerului Finanțelor, care în actualele condiții, când e mare nevoie de bani peste tot, are nu doar viziunea, ci găsește și soluțiile adecvate pentru a impulsiona cât mai puternic investițiile din zona IMM. Se susține astfel unul dintre motoarele importante ale economiei naționale”, a mai adăugat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu