- Publicitate -
Ad imageAd image

Germania: Un tablou al lui Piet Mondrian a fost expus incorect, cu susul în jos, timp de 77 de ani

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Un tablou al pictorului abstract Piet Mondrian a fost expus incorect timp de 77 de ani, au descoperit săptămâna aceasta responsabilii de la muzeul Kunstsammlung din Dusseldorf, unde poate fi văzut în prezent, informează AFP, transmite AGERPRES.

O retrospectivă majoră dedicată pictorului din Ţările de Jos a fost deschisă sâmbătă, culminând cu prezentarea tabloului „New York City 1”, realizat în 1941. Această pictură a fost însă expusă cu susul în jos, a dezvăluit muzeul în această săptămână.

„Într-o fotografie din 1944 am văzut că tabloul se afla expus invers pe un şevalet şi m-a intrigat’, a declarat sâmbătă Susanne Meyer-Buser, curatoarea expoziţiei, într-un interviu acordat cotidianului german Suddeutsche Zeitung.

Pictura, alcătuită din mai multe linii roşii, galbene şi albastre care se intersectează în unghiuri drepte, a fost apoi expusă la Moma din New York „un an mai târziu” cu susul în jos, explică Meyer-Buser.

Când a fost trimis muzeului din Dusseldorf, în 1980, tabloul a fost expus în acelaşi mod.

Eroarea ar fi putut fi cauzată de faptul că „pictura nu avea semnătură”, potrivit lui Meyer-Buser.

Prin urmare, felul în care a fost expus a fost determinat de „numele artistului scris pe spatele ramei de către administratorul succesiunii” la momentul morţii lui Mondrian, în 1944.

Piet Mondrian, născut în 1872, a fost o figură marcantă a mişcării artistice din Ţările de Jos „De Stijl” („Stilul”), cunoscută pentru liniile sale orizontale şi verticale şi pentru culorile sale primare.

În 1940, pictorul a plecat în Statele Unite la New York. Grilele rectilinii din picturile sale sunt inspirate de aspectul şi de zgârie-norii oraşului american.

Mondrian este celebru în întreaga lume pentru tabloul său „Victory Boogie Woogie”, considerat una dintre cele mai importante picturi ale secolului XX.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu