- Publicitate -
Ad imageAd image

Germania: Preţul litrului de benzină a trecut de doi euro

Ad imageAd image

Preţul unui litru de benzină în Germania a depăşit, pentru prima dată, pragul de doi euro, din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, informează DPA, transmite AGERPRES.

Preţul mediu al unui litru de benzină premium de tip E10 era luni de 2,008 euro în timp ce litrul de motorină avea un preţ mediu de 2,032 euro, a anunţat marţi Automobil Clubul German (ADAC).

Comparativ cu situaţia din urmă cu un an creşterile sunt uriaşe, având în vedere că în luna martie 2021 litru de motorină costa, în medie, 1,315 euro în Germania, în timp ce litru de benzină premium de tip Super E10 costa 1,454 euro.

Principalul factor care a stat la baza acestei creşteri a preţului combustibililor la pompă este invadarea Ucrainei de către Rusia.

Luni, cotaţia barilului de ţiţei Brent din Marea Nordului, preţul de referinţă pentru Europa, a urcat, pentru scurt timp, până la 139 de dolari, după ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a vorbit de o posibilă interdicţie la importul de petrol rusesc.

Efectul de apreciere a fost majorat şi de întărirea dolarului în raport cu moneda euro, în condiţiile în care petrolul se tranzacţionează în dolari iar automobiliştii germani plătesc în euro. În plus, preţul la motorină este influenţat şi mai mult de cererea mare pentru combustibilii utilizaţi la încălzire, într-un moment în care importatorii îşi reduc importurile de motorină din Rusia. A

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu