- Publicitate -
Ad imageAd image

GER – Unde a fost cel mai frig azi dimineață în județ. Nu e nici Iezer, nici Targu Lăpuș

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Petrova

Continuă să fie frig în Maramureș în aceste zile. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a anunțat că am avut -15 grade la Targu Lăpuș, -12 grade la stația meteo Iezer, în Pasul Prislop, -11 grade la Ocna Șugatag și în Pasul Gutai, -10 la Sighetu Marmației, -8 grade în Baia Mare, la Cavnic, Baia Sprie, respectiv -7 grade la Borșa. Cel mai rece a fost noaptea trecută și în această dimineață la Petrova, unde termometrul a indicat -16 grade.

Cel mai mare strat de zăpadă din județ îl avem la stația meteo Iezer, și anume 48 cm, 30 cm la Cavnic, 27 cm in Pasul Gutai, 18 cm la Baiut, 18 cm la Firiza, 15 cm Grosii Tiblesului, 18 in Baia Borsa, 15 cm in Baia Borsa si pe Valea Vaserului, 12 cm in Poiana Borsa, 10 cm la Moisei, 6 cm la Targu Lapus, 3 cm la Sighetu Marmatiei, Baia Mare si Ocna Sugatag.

CJSU arată că debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ au fost in scădere ușoară, influențate de fenomenele de iarna. Se menține gheața formată la malurile raurilor Tisa, Vișeu, Vaser, Ruscova, Iza, Mara, Cosău, Suciu, Cavnic. Pe malurile raului Cisla este formata gheață primară. Curg sloiuri de gheață pe raurile Lăpuș, Cavnic și Nistru. Autoritățile au mai precizat că este format un pod de gheață pe raul Barsău, iar apa curge pe sub podul de gheață. Exploatarea amenajarii hidrotehnice Stramtori-Firiza se realizeaza in conditii de siguranta.

Cei de la Meteo Maramureș spun că am avut dimineață geroasă în tot județul, dar și aproape în toată țară. Surpriza zilei vine la Întorsura Buzăului (Covasna) unde temperatura a fost de -31°C!

„În Maramureș cel mai frig a fost la Cavnic (-15.1°C) și la Târgu Lăpuș (-15°C, ANM). La celelalte stații ale noastre au fost înregistrate următoarele temperaturi minime: -14.9°C (Poienile Izei), -11.4°C (Sighet), -10.7°C (Remeți), -10.4°C (Ocna Șugatag) și -7.6°C (Baia Mare)”, arată Meteo Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu