Gigantul energetic rus Gazprom a înregistrat în primul semestru din 2022 un profit net record, de 2.500 miliarde de ruble (41,75 miliarde de dolari), iar Consiliul său de Administraţie a recomandat distribuirea unor dividende intermediare, transmite Reuters, informează AGERPRES.
La Adunarea Generală Anuală din iulie, acţionarii Gazprom au votat împotriva acordării unor dividende în valoare de 1.240 miliarde de ruble pentru anul 2021, apreciind că plata acestora nu ar fi o mişcare rezonabilă în contextul actual. A fost pentru prima dată din 1998 când Gazprom nu a distribuit dividende.
„În pofida presiunii sancţiunilor şi a mediului nefavorabil extern, grupul Gazprom Group a raportat venituri şi profituri record în primul semestru din 2022, în timp ce şi-a redus la minim datoria netă şi gradul de îndatorare”. După ajustări, baza pentru plata dividendelor a ajuns la 2.400 miliarde de ruble, a anunţat Famil Sadygov, adjunctul şefului Gazprom.
Board-ul Gazprom a recomandat pentru primul semestru din 2022 distribuirea unor dividende de 51,03 ruble (0,8558 dolari) pentru o acţiune obişnuită, astfel încât valoarea totală a dividendelor ajunge la 1.208 miliarde de ruble (20,26 miliarde de dolari).
Şi acţionarii trebuie să se pronunţe în privinţa plăţii dividendelor. Adunarea Generală Extraordinară este programată în 30 septembrie.
De asemenea, Sadygov a declarat că Gazprom intenţionează să continue politica sa de dividende, care vizează plata sub formă de dividende a cel puţin 50% din profitul net ajustat.
Gazprom a anunţat luna aceasta că preţurile europene la gaze ar putea creşte iarna aceasta cu 60%, la peste 4.000 dolari per 1.000 metri cubi, deoarece exporturile şi producţia companiei ruse de stat continuă să scadă, în urma sancţiunilor occidentale.
În primăvară, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro pentru un Megawatt oră (MWh).
Per total, exporturile de gaze ale Gazprom au scăzut cu 36,2%, la 78,5 miliarde metri cubi, în perioada ianuarie – 15 august, în timp ce producţia a înregistrat un declin de 13,2%, la 274,8 miliarde metri cubi, faţă de anul precedent, se arată în comunicatul companiei ruse.