- Publicitate -
Ad imageAd image

FURTURI DIN MAȘINI – Greșeli banale făcute de proprietarii de autovehicule

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Pentru a preîntâmpina comiterea infracțiunilor de furt de și din autovehicule sunt necesare de respectat o serie de măsuri. Sunt și condiţii care favorizează acest gen de infracţiuni, cum ar fi neglijenţa posesorilor de autovehicule, cu ocazia parcării şi asigurării acestora, în multe cazuri, posesorii de autoturisme le parchează în locuri neamenajate, nepăzite şi neiluminate, ceea ce favorizează activitatea hoţilor. Aici se încadrează şi posesorii „care uită” la vedere în interiorul maşinii lucruri tentante, gen genţi tip „diplomat”, telefoane mobile, aparatură electronică, poşete de damă.

Polițiștii atrag atenția că sunt situaţii în care autoturismele sunt lăsate descuiate şi chiar cu cheile în contact ori, datorită unor defecţiuni sunt lăsate perioade îndelungate de timp în diferite locuri de unde pot fi tractate sau dezmembrate. Alte greșeli sunt încrederea acordată de unii posesori de autovehicule faţă de persoane necunoscute, nedotarea autoturismului cu dispozitiv antifurt, respectiv nu trebuie uitat că orice sistem electronic de alarmare nu poate fi decât binevenit sau dacă nu trebuie folosit un sistem de blocare al uşilor cu chei neconvenţionale.

„Principalele moduri de operare folosite de infractori sunt forţarea mecanică a încuietorilor și a contactului, spargerea geamurilor, furtul componentelor exterioare (oglinzi, ornamente, embleme, proiectoare, roţi etc.). În ultimii ani, pe fondul progresului tehnologic, a început să se dezvolte un nou mod de operare, bazat pe dispozitive electronice care acţionează asupra sistemelor de închidere centralizată a autoturismului, utilizarea de dispozitive electronice pentru dezactivarea sistemelor de siguranţă sau sustragerea maşinii profitând de neglijenţa proprietarilor care pleacă „doar un minut” şi le lasă pornite sau cu cheile în contact. În cele mai multe din aceste situaţii, autorii urmăresc în prealabil victimele şi aşteaptă momentul prielnic pentru a acţiona”, precizează polițiștii.

Foarte important este să nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare, gen dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică, telefoane mobile, chiar dacă lipsiți pentru scurt timp: „În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere a uşilor. Pe perioada deplasării cu autoturismul (în special persoanele de sex feminin) acţionaţi sistemul de închidere al uşilor (astfel veţi evita să fiţi deposedaţi la semafor de geanta ce se află în interiorul maşinii), când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet, inscripţionaţi numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiecte uşor demontabile (casetofoane, baterii, componente exterioare etc.). Acestea vor fi mai dificil de valorificat de către hoţi, atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis. Cu ajutorul dispozitivelor electronice, infractorii pot bloca închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o”.

„Pentru eventuale reparaţii, nu vă adresaţi atelierelor neautorizate sau meşterilor ocazionali. Se pot face mulaje după chei sau puteţi rămâne fără componente care funcţionau foarte bine. La coborârea din autoturism, scoateţi cheia din contact, chiar daca veţi lipsi pentru un timp foarte scurt. Furtul unui autoturism cu cheile lăsate în contact durează doar câteva SECUNDE, dacă obişnuiţi să parcaţi autoturismul în curte sau garaj, nu lăsaţi cheile în contact atunci când coborâţi pentru deschiderea porţilor, certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate ale autoturismului NU trebuie păstrate în acesta. În cazul unui furt, asigurătorul nu vă despăgubeşte dacă nu prezentaţi cele două documente în original şi ambele chei ale autoturismului. Parcaţi autoturismul astfel încât sa fie vizibil din locuinţa dumneavoastră şi pe cât posibil în locuri iluminate şi cât mai circulate, montaţi un sistem de alarmă antifurt, de cele mai multe ori costă mai puţin decât paguba suferită în urma unui furt, schimbaţi imediat sistemele de siguranţă ale autoturismului, dacă aţi pierdut sau v-au fost sustrase cheile acestuia, anunţaţi imediat Poliţia dacă v-au dispărut plăcuţele cu numărul de înmatriculare ale vehiculului;

La autoturismele prevăzute din fabricaţie cu sisteme electronice de siguranţă, este recomandat să montaţi un sistem alternativ care să blocheze funcţionarea autoturismului. Acest sistem suplimentar trebuie sa NU FIE CONTROLAT de computerul de bord. Montarea unui sistem GPS în locuri ascunse din autoturism poate ajuta la localizarea maşinii în cazul în care aceasta este sustrasă. Sistemul trebuie să fie monitorizat de o firmă de specialitate, iar în cazul în care autoturismul a fost sustras apelaţi la lucrătorii de poliţie pentru localizare şi deplasarea în zona în care se află acesta, utilizarea marcajelor permanente de tip lac ultraviolet şi gravura în sticlă descurajează hoţii. Acestea se pot face atât la vedere, pe geamuri şi portiere, dar şi în locuri ascunse, cunoscute doar de proprietar. În situaţia în care aţi devenit victima unui furt de auto, iar autorii v-au contactat cu propunerea de a plăti o sumă de bani în schimbul recuperării, nu vă angajaţi în acest schimb pe cont propriu. Apelaţi la lucrătorii de poliţie specializaţi, care vor acţiona profesionist pentru recuperarea autoturismului şi prinderea autorilor. În caz contrar, riscaţi atât pierderea banilor, cât şi să nu recuperaţi autoturismul”, precizează polițiștii.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu