La data de 28 septembrie a.c., un tânăr, de 21 de ani, din comuna Bobota, și-ar fi expus un bun, pentru vânzare, pe o platformă, activitate în urma căreia a fost contactat de persoane necunoscute, care, sub pretextul că doresc să achiziționeze bunul respectiv, prin intermediul unui link, i-ar fi solicitat să completeze informații privind datele cardului. Imediat ce tânărul a transmis datele, a constatat că i-au fost retrași de pe card 2.990 de lei.
De aici pleacă întreaga poveste, iar polițiștii au fost sesizați cu privire la cele întâmplate, fiind demarata ancheta. În urma investigațiilor de specialitate efectuate a reieșit că suma ar fi fost retrasă de un bărbat, de 23 de ani, din județul Bihor, iar faptele reținute ar fi fost comise cu complicitatea a doi tineri, de 24 și 25 de ani, din Republica Moldova.
„Perchezițiile au fost efectuate la un cămin studențesc, unde sunt cazate cele două persoane, din Republica Moldova. În urma perchezițiilor, au fost găsite și ridicate aproximativ 5.000 de cartele prepay, dintre care aproape 3.000 ar fi fost utilizate, 5 modem-uri cu 72 de sloturi active/funcționale la momentul efectuării percheziției, un laptop și 2 terminale mobile, despre care se presupune că ar fi fost utilizate în activitatea infracțională. Tot în această săptămână, polițiștii au pus în aplicare 3 mandate de aducere, pe numele celor trei bărbați, care au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, iar, în urma audierilor, s-a luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de cei doi tineri, din Republica Moldova.
Cercetările sunt continuate pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și fraudă informatică, în vederea documentării întregii activități infracționale”, precizează IPJ Sălaj.
Dragoș HOJDA