- Publicitate -
Ad imageAd image

Franţa va înregistra în acest an cea mai gravă recesiune de după 1945, susţine ministrul Economiei

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Franţa va înregistra în 2020 cea mai gravă recesiune economică de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, a declarat luni ministrul Economiei, Bruno Le Maire, cu prilejul unei audieri de către Comisia pentru Afaceri economice din Senat, transmite AFP, informează AGERPRES.

„Cea mai proastă cifră de creştere pe care a cunoscut-o Franţa după 1945 a fost în anul 2009, după marea criza financiară din 2008, când economia a înregistrat o contracţie de 2,2%. Probabil vom avea o contracţie mai amplă în acest an. Această arată amploarea magnitudinii şocului economic cu care ne confruntăm”, a spus Bruno Le Maire în cursul audierii.

Luna trecută, Guvernul de la Paris a estimat că economia se va contracta cu 1% în acest an, însă ulterior Bruno Le Maire a sugerat că amploarea contracţiei economice va fi mult mai importantă decât se preconiza iniţial.

La rândul său, Institutul naţional de statistică din Franţa (Insee) a apreciat că în prezent economia franceză funcţionează la 65% din capacitate din cauza coronavirusului, adăugând că fiecare lună de carantină şterge trei puncte din creşterea anuală a PIB-ului Franţei. Insee a adăugat că evoluţia PIB-ului este strâns legată de scenariu de ieşire din criza sanitară.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu