- Publicitate -
Ad imageAd image

FOTO/VIDEO- Revoltă la Petrova din cauza unui drum județean. Oamenii s-au săturat de promisiuni

Ad imageAd image
Ad imageAd image

La Petrova sunt foarte mulți oameni nemulțumiți. Li s-a promis că drumul județean pe care circulă va fi pus la punct, modernizat, însă nu s-a întâmplat nimic, iar oamenii sunt deciși să își facă singuri dreptate. Intenția lor este să blocheze DN18, în zona căii ferate cu Valea Vișeului, în speranța că așa poate cineva îi va auzi și pe ei.

Am fost duminica trecută la Petrova, să vedem cu ochii noștri un drum județean care leagă Petrova de Bârsana. Un drum județean care la un moment dat se închide fiindcă nu este practicabil. Cei din Bârsana au reușit să își asfalteze partea lor, însă la Petrova, spre nemulțumirea oamenilor, nu se întâmplă nimic. La întâlnirea cu oamenii era așteptat și primarul din comună, însă nu a mai apărut. Primarul ne-a declarat că a fost la Mănăstire la Moisei. Însă am văzut că oamenii s-au săturat să aștepte și vor singuri să își repare drumul.

„Personal ați fost până la capătul drumului și nu se mai poate circula pe acest drum. Toate mașinile le facem praf, umblăm numai cu cizme și anul trecut am vrut să blocăm DN18. Nu că se face și nu l-am blocat. În 89 tot noi am blocat trenul, chiar aici unde suntem, și dacă nu se rezolvă problema să vedem cine ne-a împușca sau ce ne vor face? Nu suntem bătaia de joc a nimănui”, ne spune un localnic.

„Nu cerem nimic altceva decât cerem la județ frumos, cu respect pentru Cnsiliul Județean, dar nu se face nimic. Anul trecut o venit și o făcut ceva, dar amu e dezastru. Suntem comuna cea mai de râș din județ. Apoi vrem apă curată, nu avem o uliță asfaltată în Petrova, nimic”, completează un alt localnic.

 

„Am fost la biserică, la Moisei. Oamenii trebuie să aștepte de la Consiliul Județean, nu de la mine. Eu nu pot face lucrări pe drumuri județene. Li s-a promis că se va asfalta drumul, dar ați văzut cum arată. Eu pot face lucrări doar pe drumuri comunale. Eu am acum proiectul de canalizare, ei să aleagă, ori canal, ori asfalt. I-ați întrebat dacă au apă sau nu? Nici apa nu e așa ușor de adus, am adus apa de la 4 km. Îmi trebuie doar să fac acoperire acolo, 40.000 lei ne trebuie. Știu că sunt nemulțumiri, dar ce să fac eu dacă nu depinde de mine? Să rezolve județul, că ei le-o promis”, ne-a declarat primarul din Petrova, Ion Petrovai.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu