Lume multă adunată astăzi, 22 august, la o nouă ediție a evenimentului Hora la Prislop, ajuns la cea de-a XLIX-a ediţie. Oamenii veniți din tot Maramureșul, dar și din județul Suceava, au lăsat deoparte pentru câteva ore grijile legate de coronavirus și au decis că e vremea distracției. Nu puteau lipsi de la eveniment autoritățile județene, dar și prefectul de Maramureș.
Pentru cei care nu știu, acest festival este printre cele mai vechi din județul Maramureș, iar asnul trecut nu s-a ținut din cauza pandemiei de coronavirus. Festivalul a început după oficierea slujbei religioase la Mănăstirea cu hramul „Schimbarea la Faţă” din Pasul Prislop iar participanţii au asistat apoi la o spectaculoasă paradă a portului popular, urmată de o horă în care s-au prins toţi cei prezenţi.
Pe scena amplasată în zonă au evoluat ansambluri folclorice renumite din judeţele Maramureş şi Suceava, dar şi artişti consacraţi precum Gheorghe Zamfir, Cornelia şi Lupu Rednic, Nicolae Furdui Iancu şi Formaţia Crai Nou din Alba Iulia.
În cadrul evenimentului va fi organizat şi un târg al meşterilor populari, unde păstrători ai tradiţiilor extrem de talentaţi îi vor încânta pe vizitatori cu adevărate opere de artă, făurite conform datinilor străbune. Ca la orice moment de sărbătoare, participanţii vor avea ocazia să deguste o varietate de produse şi preparate tradiţionale.
Dragoș HOJDA