Borșa nu înseamnă numai scandaluri, bătăi și împușcături între oameni. E adevărat că multă lume când spune Borșa se gândește poate prima dată la aceste lucruri negative, o parte din faima orașului datorându-se și acestor aspecte, lucru care nu poate fi negat de nimeni. Dar Borșa e mai mult decât atât. Înseamnă turism în primul rând, fiind zona din județ care s-a dezvoltat cel mai mult din acest punct de vedere. Nici nu a avut de ales, având în vedere că mineritul a dispărut. Afacerile cu lemn au mers bine câțiva ani, dar acum lemnul e folosit mai mult la construcție. Turistul caută rustic, caută confortul unei case de lemn, unei cabane gândită așa cum trebuie.
„Am fost la Borșa de câteva ori și trebuie să recunosc că prima dată nu am auzit lucruri bune. Chiar m-am speriat. Dar am vrut să văd cu ochii mei și nu e deloc așa cum se vorbește. Eu cel puțin nu am avut experiențe negative. Sunt munți frumoși aici, oamenii sunt primitori și natura e superbă„, ne-a spus Peter.
În această iarnă vom avea telegondolă, fiind cea mai mare investiție în turism de după 1990 făcută în zona Maramureșului sau poate a țării. Vor fi turiști dornici să schieze pe o pârtie cu dificultate mare sau medie, vor fi atrași de frumusețea zonei. În total la Borșa vor fi 54 de gondole care vor putea duce 1800 de turiști pe oră. Vom avea o pârtie roșie de 3 km și una albastră de 4 km. Vom avea și instalație de zăpadă artificială, nocturnă. Vor fi magazine, școală de schi, unități de alimentație publică. Vom avea și un observator astronomic, refugii și alte facilități pentru turiști. Apoi, imobiliar vorbind, prețurile au explodat în orașul de la poalele Pietrosului Rodnei. Se ridică noi și noi pensiuni, se caută cele mai bune locuri pentru astfel de construcții, unde să poți amenaja un belvedere. Se ridică noi biserici, sunt doar 30 în acest moment în oraș.
Cascada Cailor este fără doar și poate cel mai vizitat obiectiv turistic din zonă. Chiar zilele trecute am ajuns prin zonă și erai parcă pe bulevard. Așa e în fiecare vară-toamnă. Tineri, pensionari sau copii, cu toții vroiau să vadă această minune a naturii. Multă lume ajunge la Mănăstirea Prislop, Mănăstirea Pietroasa, pe Pietrosul Rodnei și la lacul Iezer. Vara în Borșa e forfotă mare, multă aglomerație. Acum lucrurile s-au mai domolit, borșenii au plecat la muncă peste hotare, au rămas acasă bunicii care să aibă grijă de gospodărie. În Borșa vin și marile lanțuri de magazine, avem Penny, acum a venit Lidl și mai urmează și alții.
Ce va fi mai încolo, vom vedea. Vom vedea dacă în Borșa vom avea cel mai dezvoltat turism din întreg Maramureșul. Dacă da, atunci Cavnic sau Ocna Șugatag ar trebui să ia exemplu și se apuce de treabă. Au și ele multe de oferit.
Dragoș HOJDA