Sâmbătă după-amiază, stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și CA Oradea, joc din cadrul etapei a 8-a din play-off-ul Ligii a 3-a, seria 10. Un joc pe care băimărenii l-au pierdut cu 2-0, oaspeții reușind să închidă tabelă chiar din prima repriză. Punctele le asigură și locul al doilea în play-off.
În seria a 9-a, CS Hunedoara a învins 3-0 pe Metalurgistul Cugir, echipa pe care o vom întâlni în prima dublă a barajului de promovare. Mai apoi, dacă trecem de cugireni, probabil că vom întâlni pe CS Hunedoara, grupare care nu a pierdut niciun meci oficial în acest sezon. Primele meciuri din baraj se vor disputa pe 25 și 28 mai. Până atunci mai este ultima etapă din play-off.
CS Minaur Baia Mare – CA Oradea: 0-2 (0-2)
- Au marcat: Andrei Gheorghiță (20), Raul Ardelean (50)
- Stadionul “Viorel Mateianu”din Baia Mare; cca 150 spectatori
- Arbitri: Szabolcs Kovacs (Carei) – Krisztian Toth (Petrești – Satu Mare), Zsolt Kopriva (Carei). Observatori: Dan Jiga (Bistrița), Melian Nădășan (}aga – Cluj)
- CS Minaur (antrenor Ciprian Danciu): 77. Raul Băilă – 2. Cătălin Jucan, 15. Cristian Tand (3 Mihai Lazăr – min. 33), 27. David Simion, 21. Marius Potcoavă, 19. Ricky Gneba, 99. Romariu Rus (10. Mircea Donca – min. 48), 7. Sergiu Ciocan, 17. Alin Văsălie (25. Gheorghe Gondiu – min. 62), 24. Patrick Petre, 9. Ciprian Stanciu (93. Viorel Chinde – min. 62)
- Rezerve neutilizate: 70. Emanuel Breban – 11. Marco Petran, 22. Antonio Lung, 8. Denis Matei, 14. Sorin Brașovan
- Cartonașe galbene: Donca (45), Jucan (76) / A. Popa (86)
Etapa 8 din play-off
- Lotus Băile Felix – FC Someșul Dej: 2-0 (0-0); Florin Pop (52, 77)
- CS Minaur Baia Mare – CA Oradea: 0-2 (0-2); Andrei Gheorghiță (20), Raul Ardelean (50)
Clasament
- Minaur Baia Mare – 58p (71-25) – 26
- CA Oradea – 51p (50-27) – 26
- Lotul Băile Felix – 45p (46-32) – 26
- Someșul Dej – 37p (42-30) – 26
Program play-off
- Etapa 1 (2 aprilie): CS Minaur – Lotus Băile Felix: 4-0; CA Oradea – Someșul Dej: 2-0
- Etapa 2 (9 aprilie): CS Minaur – CA Oradea: 3-1; Lotul Băile Felix – Someșul Dej: 2-1
- Etapa 3 (16 aprilie): Someșul Dej – CS Minaur: 0-0; CA Oradea – Lotus Băile Felix: 0-1
- Etapa 4 (22 aprilie): Lotus Băile Felix – CS Minaur: 2-1; Someșul Dej – CA Oradea: 0-1
- Etapa 5 (30 aprilie): CA Oradea – CS Minaur: 0-1; Someșul Dej – Lotus Băile Felix: 0-0
- Etapa 6 (4 mai): CS Minaur – Someșul Dej: 2-0; CA Oradea – Lotus Băile Felix: 1-0
- Etapa 7 (7 mai): CS Minaur – Lotus Băile Felix: 3-0; CA Oradea – Someșul Dej: 1-0
- Etapa 8 (14 mai): CS Minaur – CA Oradea: 0-2; Lotus Băile Felix – Someșul Dej: 2-0
- Etapa 9 (21 mai): Someșul Dej – CS Minaur; CA Oradea – Lotus Băile Felix
În Faza a III-a vor participa doar primele două clasate din play-off, 20 de echipe în total (din cele 10 serii). Se vor disputa două runde de baraj. Primele două clasate vor juca meciuri de baraj cu primele două clasate din seria a 9-a. Mai exact, locul 1 din seria 9 cu locul 2 din seria 10 și locul 1 din seria 10 cu locul 2 din seria 9.
Echipele care vor câștiga jocurile de baraj se vor întâlni între ele, în dublă manșă, iar învingătoare va evolua ediția viitoare de campionat în Liga 2.