Minaur Baia Mare începe în acest weekend lupta pentru salvarea de la retrogradare. Primul hp de trecut este SCM Politehnica Timișoara. Meciul va avea loc sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 11.00, pe stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare, joc din cadrul primei etape din Grupa A din play-out.
Pentru fotbaliștii de la Minaur nu există decât varianta victoriei, o înfrângere fiindu-le fatală. Oficialii clubului Minaur recunosc că „oricare dintre cele două echipe va pierde își cam poate lua adio de la liga secundă, ca să nu mai vorbim că un egal nu va aduce nimic bun pentru niciuna. Minaur are șanse mai mari, pentru că este la 5 puncte în spatele celor de la Metaloglobus”.
Grupa A. Play-out. Etapa 1 (sâmbătă, 18 martie, ora 11.00)
CS Minaur Baia Mare – Politehnica Timișoara. Arbitri: Vlad Băban (Iași) – Iulian Cătălin Brînză, Mihăiță Adrian Noroc (Botoșani). Arbitru de rezervă: Raul Sebastian Bădărău (Hunedoara). Observator arbitri: Ioan Duma (Sibiu)
AFK Miercurea Ciuc – CSM Slatina
Unirea Slobozia – CSC Șelimbar
Metaloglobus București stă.
FOTO csminaur.ro
Dragoș HOJDA