- Publicitate -
Ad imageAd image

Ford estimează pierderi de peste 5 miliarde dolari, în trimestrul II

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Grupul Ford a înregistrat pierderi de 1,993 miliarde dolari în primul trimestru din 2020 şi estimează că rezultatul din al doilea trimestru va fi chiar mai slab, cu pierderi de cinci miliarde dolari, ca urmare a impactului pandemiei de COVID-19, informează agenţia EFE, transmite AGERPRES.

Ford a încetat să mai producă autovehicule în a doua jumătate a lunii martie, la finele primului trimestru, iar fabricile sale au rămas închise toată luna aprilie.

Compania a anunţat că fabricile europene vor începe să îşi reia activitatea din 4 mai, dar, în America de Nord, o piaţă cheie pentru profitul Ford, planul de redeschidere a fabricilor este încă în negociere cu autorităţile şi angajaţii.

În pofida acestor dificultăţi, preşedintele şi CEO al grupului, Jim Hackett, a subliniat într-o conferinţă telefonică avută cu analiştii şi mass-media că Ford implementează măsuri pentru a ieşi întărită din această criză provocată de pandemie.

„La fel ca în 2008-2009, unul dintre obiective este nu doar să înfruntăm furtuna, ci să ieşim din criză pregătiţi pentru a construi un viitor mai bun”, a spus Hackett.

Acesta a explicat că „deşi luăm măsuri pentru păstrarea lichidităţilor, vom continua să avansăm cu planul nostru şi acesta va viza un nou portofoliu de vehicule, un angajament pentru vehicule autonome şi electrice, parteneriate globale şi o mai bună experienţă pentru clienţi”.

La rândul său, potrivit EFE, noul director de operaţiuni al Ford, Jim Farley, a precizat că „vom ieşi din această criză mai puternici”.

În ceea ce priveşte rezultatele din primul trimestru, Ford a anunţat că veniturile sale au scăzut cu 34,32 miliarde dolari, respectiv 14,9%, faţă de 2019, şi că pierderile ajustate înainte de taxe şi impozite au fost de 632 milioane dolari, faţă de un profit ajustat de 2,447 miliarde dolari în primele trei luni ale anului trecut.

Cifrele sunt rezultatul scăderii cu 12,5% a vânzărilor de autovehicule în primul trimestru, cea mai mare reducere a celor trei mari producători americani (General Motors, Ford şi Fiat Chrysler) şi cel mai mare declin trimestrial pentru companie din ultimii 11 ani.

În America de Sud, compania a pierdut 113 milioane dolari, în Europa 143 milioane dolari, în China 241 milioane dolari şi pe celelalte pieţe 26 milioane de dolari.

Cele mai bune rezultate trimestriale au fost înregistrate de Ford Credit, ramura financiară a grupului, care a avut un profit net de 21 milioane dolari şi încasări de 2,967 miliarde dolari.

TAGGED:
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu